MELISA
Nume: Melisa
Vârstă: 19 ani
Zodie: Scorpion ♏
Talente & Pasiuni: Moda, Actoria
Puncte tari: Curajul, Ambiția
Puncte slabe: Impulsivitatea, Ura, Obsesia
ROL
Melisa Gercek este unul dintre personajele negative, cel puțin în prima parte a serialului. Ca fiică a fondatorului liceului privat Gercek Koleji, Melisa are tendința să se comporte rău cu cei din jur, considerându-se superioară.
POVESTE
Melisa este o tânără adolescentă care nu a avut parte de o copilărie exemplară, ci dimpotrivă, de una traumatizantă, care i-a șlefuit în mod relativ greșit caracterul, având numeroase defecte în prezent. Mama Melisei a decedat când aceasta era mică, iar tatăl său și-a continuat viața ignorând-o pe fată, motiv pentru care ea suferă acum de teama de abandon.
Ajunsă la liceu, Melisa și-a construit o ”armată” în jurul său, formată din fete care o ascultă mereu, crezând că așa se pot afirma mai ușor. Pe lângă fetele pe care aceasta le ”folosește”, Melisa îi are ca prieteni pe Ozan și Kanat, relația lor fiind complicată și transformându-se într-un triunghi amoros.
În momentul în care Kanat se desparte de ea, Melisa întâmpină greutăți și situații care fac ca viața ei să o ia la vale, ajungând aproape de exmatriculare. Din gelozie, ea le face rău lui Ekim, ”rivala” sa în dragoste, dar și prietenilor acesteia din urmă, considerându-i inferiori.
Totuși, la venirea lui Ateș, Melisa se schimbă și, după ce băiatul îi greșește, ea realizează că Ozan este într-adevăr potrivit pentru ea și devine o persoană mai bună, încetând să le creeze probleme celor din jur și vindecându-se încet, încet de traumele care au afectat-o pe parcursul vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu