HAZAL
Nume: Hazal
Vârstă: 19 ani
Zodie: Vărsător ♒
Talente & Pasiuni: Grădinăritul, Filmele
Puncte forte: Altruismul, Perseverența, Loialitatea
Puncte slabe: Naivitatea
ROL
Hazal este unul dintre personajele de partea binelui din acest serial, apărând la câteva episoade de la debut însă având o mare contribuție la firul poveștii, fiind verișoara lui Kanat și cea mai bună prietenă a lui Ekim.
POVESTE
Povestea lui Hazal este una tristă, fata având o viață destul de complicată și trecând prin multe încercări în perioada adolescenței.
Hazal apare în serial puțin mai târziu decât celelalte personaje, deoarece a fost nevoită să renunțe la școală pentru a se întreține, atunci când tatăl său a fost trimis în închisoare pe nedrept, chiar din cauza fratelui său, anume unchiul lui Hazal și tatăl lui Kanat, Riza Gunay.
Întorcându-se la liceu, Hazal o întâlnește pe Ekim și o îndrăgește, apărând o chimie rară între ele, întrucât devin cele mai bune prietene într-un timp foarte scurt, pentru că Ekim o ajută să își depășească greutățile primind-o la ea acasă. Așadar, fetele s-au apropiat foarte repede, iar Hazal s-a adaptat la viața din cartierul pe care cei din cercul ei social l-ar numi sărăcăcios și nedemn.
Din păcate pentru tânăra elevă, ea rămâne din nou singură, atunci când tatăl ei pleacă pentru că află că nu mai are mult de trăit și preferă să plece ca fiica lui să nu sufere mai mult decât a făcut-o încă din copilărie. De asemenea, Hazal susține cuplul Ekim-Kanat, dându-le mereu sfaturi și încercând să îi împace, iar mai apoi găsește la rândul ei dragostea, devenind iubita lui Orjinal.
Așadar, Hazal este o fată foarte bună și îndrăgită de spectatorii serialului, fiind un personaj situat de partea binelui și având o mulțime de calități.